fbpx

Ed Sheeran va concerta pe Arena Națională din București pe 24 august 2024

Ed Sheeran aduce turneul său + – = ÷ x, care a bătut aproape toate recordurile, în Asia și Europa în 2024.

Megastarul britanic Ed Sheeran vine, așadar, pentru a doua oară în București, după ce în iulie 2019 acesta a concertat tot pe Arena Națională, în fața a peste 50.000 de oameni, făcându-și apariția îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României. Artistul a interpretat atunci cele mai cunoscute piese ale sale în fața unui stadion arhiplin și a fost impresionat de faptul că românii îi știu versurile pe de rost.

Viitoarele concerte ale lui Sheeran în Asia vor fi primele ce succed turneul anterior al acestuia susținut în anul 2019, iar spectacolele europene vin în urma celor susținute deja anul trecut pe continent. Această veste vine imediat după turneul său record în SUA, unde Ed a stabilit mai multe recorduri în ceea privește numărul de fani prezenți, inclusiv la stadionul SoFi din Los Angeles și la stadionul MetLife din New Jersey; ultimul eveniment a marcat cea mai mare prezență din istoria SUA la un concert, într-o singură zi.

Numai în acest an, Sheeran a lansat două albume, – (Subtract) și Autumn Variations, la care a lucrat cu Aaron Dessner, membru al trupei The National, ambele ajungând pe locul 1 în întreaga lume. Lansate în mai, respectiv septembrie, albumele au câștigat imediat aprecierea criticilor.

Meniu