„Artista a început cu „La langue que je parle”, o piesă despre tristeţe și alinarea pe care o găseşti în limba în care te-ai născut. Abia apoi a salutat publicul român, atât în franceză, cât şi în română. După „Cogne”, a urmat o melodie prin care artista a exprimat pe note grave şi sonorităţi puternice, tot „iadul personal” din ultimii ani, „Ma tristesse est n’importe où”.
A fost un bun prilej de a-şi deschide inima în faţa publicului şi de a rememora dăţile în care a susţinut concerte în țara noastră. Artista şi-a păstrat nu numai vigoarea, dar şi simţul umorului: „Mă simt fericită că mă aflu aici, e o mare plăcere să revin în România, de câte ori revin, ori e prea frig, ori e prea cald!”.
Cântăreaţa a demonstrat că vârsta nu e decât o cifră, debordând de energie şi optimism. A dansat pe scenă, şi-a schimbat ţinutele, optând pentru o pelerină şi o ţinută simplă, neagră, care i-a evidenţiat formele fără cusur. Înainte să interpreteze „Adèle”, s-a aşezat pe jos, pentru ca la memorabilul „Mademoiselle chante le blues”, să ridice întreaga Sală a Palatului în picioare.” (iConcert.ro)
„De la prima piesă, ”La langue que parle”, când Patricia Kaas şi-a făcut apariţia pe scenă, ea a reuşit să creeze o stare în toţi cei prezenţi la concert. Culoarea neagră a vestimentaţiei membrilor bandului şi a rochiei sale au creat, pe parcursul concertului, puţin suspans, au completat perfect imaginea impecabilă a artistei.
Poate că ei i-ar fi plăcut ca publicul să fie mai activ, să danseze alături de ea, să aplaude mai frenetic, aşa ca acum 4 ani, când ea şi-a amintit de căldura cu care a fost primită, dar audienţa de la Sala Palatului a avut nevoie de o încălzire mai serioasă, aşa că abia la ultimele piese, ”Mademoiselle chante le blues” şi ”Il me dit que je suis belle” toţi au mers lângă scenă, i-au oferit flori şi i-au arătat artistei c-o apreciază şi-i iubesc muzica.
Spectacolul i-a purtat pe toţi prin piese care au fost, cu siguranţă, în sufletele multora, ”Ma tristesse este n’importe ou”, L”es hommes qui passent”, ”Ne l’oublie jamais”, ”Mon mec a moi”, iar ele au arătat-o pe Patricia Kaas aşa cum este ea, uneori tristă, uneori veselă, chiar expansivă, uneori îndrăgostită, alteori trădată, uneori vie, alteori amorţită de lipsa unei iubiri.” (InfoMusic.ro)
